Jucătorul francez și-a căutat echipă de când a plecat de la FCSB, însă, până acum nu a reușit să semneze cu un alt club.
Billel Omrani a fost în perioada lui de glorie unul dintre cei mai buni jucători ai CFR-ului, iar Gigi Becali, după ce l-a transferat la FCSB, a fost convins că a pus mâna pe o mină de aur. Însă, evoluțiile atacantului adus de la echipa lui Neluțu Varga nu au mai fost ca cele din vremea în care juca în Gruia, iar patronul FCSB nu i-a mai propus prelungirea contractului, fiind convins că plecarea lui Omrani de la FCSB nu este nicio pierdere pentru vicecampioana României, scrie ProSport.
Astfel că, Omrani și-a căutat echipă de când a plecat de la FCSB, dar până acum nu a reușit să semneze cu un alt club. ProSport a aflat că în ultimele săptămâni atacantul francez a sperat că va reuși să semneze din nou cu o formație din Superliga, iar dacă U Cluj i-a pus pas din prima, ulterior acesta s-a „trezit” refuzat și de FC Botoșani.
Valeriu Iftime a confirmat tratativele cu Billel Omrani și a dezvăluit din ce motiv a decis în cele din urmă să nu îl aducă pe fostul jucător al celor de la CFR Cluj și FCSB la echipa sa.
Valeriu Iftime, patronul formației FC Botoșani, a spus că deși îl consideră pe Billel Omrani un jucător bun, totuși este mult mai bine pentru clubul moldovenilor că nu l-a adus pe francez.
„Văd că veștile circulă repede. Da, am fost în negocieri pentru Omrani ăsta, dar am decis să pun stop discuțiilor și să îi spun pas. Totul a început acum o lună, atunci când ne-a fost propus. De atunci am tot discutat. El avea și unele pretenții financiare destul de mari pentru nivelul salarial al echipei mele, a mai redus apoi din aceste pretenții, dar tot nu am de bătut palma. Am stat și m-am gândit mai bine, iar sacrificiul financiar nu îmi oferea nicio garanție că o să îmi iasă cu Omrani, dar nici nu am vrut să dau vestiarul peste cap. Casap este cam ultimul transfer. Am lista full”,
a declarat Valeriu Iftime.
(Sursa foto - Digi Sport)
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile