O unitate aflată în subordinea Consiliului Local stă să dea în clocot.
Majorarea salariului minim pe economie bine primită de unii salariați produce și efecte negative în rândul multor unități, mai ales a celor cu capital de stat. Cei de la Urban Serv nu mai fac față la plata salariilor și a tuturor cheltuielilor și au solicitat deja o majorare a tarifului de salubrizare.
La societatea Eltrans nu s-a ajuns la acest stadiu însă starea generală printre angajați este una de nemulțumire totală.
133 de angajați lucrează la societatea de transport public a orașului din care 113 sunt cu salariul minim pe economie.
Astfel s-a creat o unitate nedorită între salariați și s-a ajuns ca o persoană cu peste trei decenii de activitate să ia același salariu precum un necalificat.
„S-a ajuns ca un electrician cu 30 de ani de zile să aibă cât un portar sau cât femeia de serviciu. Și salariul minim pe economie ajunge la nivelul unui angajat calificat. Sunt foarte nemulțumiți, într-o zi mi-au spus, dle, vrem toți la poartă. Stai la poartă și iei banul, nu ai responsabilitate ca un electrician sau ca un vatman chiar, care conduce”,
Victor Ivănescu, director general Eltrans
Directorul de la societatea Eltrans susține că este nevoie urgentă de o diferențiere de salarii, pe posturi și experiență.
„Eltrans este privită ca oaia neagră a societăților din subordinea Primăriei, dar are de fapt cel mai puternic impact asupra cetățenilor. Starea asta de nemulțumire se menține deja de câțiva ani, de când s-a mărit salariul minim pe economie la 1.240 de lei, apoi la 1.450 lei, deja se făcuseră 93 de salariați în Eltrans cu minimul și acum de la 1 ianuarie se fac 113. Mai măresc o dată, o să ajungem toți să avem salariul minim pe economie”,
Victor Ivănescu, director general Eltrans
Pentru a putea obține economii, Victori Ivănescu susține că nu există posibilitatea de a vinde bilete de călătorie cu tramvaiul în plus, în condițiile în care numărul de călători nu crește proporțional cu valoarea salariului minim pe economie.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024