Pentru a nu mai sta pe borduri să spargă seminţe, reprezentanţii municipalităţii au luat decizia de a monta nişte bănci în faţa ghetourilor din Parcul Tineretului pentru persoanele care locuiesc în zonă. Măsura i-a nemulţumit pe ceilalţi locatari ai blocurilor din zonă, însă şefii din Primărie susţin că au onorat o solicitare venită din respectivul imobil.
Salariaţii din cadrul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement la decizia Direcţiei de Edilitare au montat în dimineaţa zilei de joi, 4 octombrie 2012 două bănci în faţa ghetourilor din Parcul Tineretului. La scurt timp au apărut şi nemulţumirile: „
De bănci aveau ăia nevoie acolo? Chiar aşa o veste proastă pe ziua de astăzi nu puteam primi, mi-am stricat toată ziua”, a declarat unul dintre
locatarii din cartierul de la marginea oraşului. Un alt trecător care îşi plimba câinele a adresat de asemenea câteva cuvinte la adresa salariaţilor de la edilitare:
„Le puneţi doar la ăştia bănci sau o să puneţi la toate blocurile?”.
Conducerea Direcţiei Edilitare susţine că respectivele bănci au fost montate ca urmare a unei solicitări venită din partea locatarilor din blocul respectiv şi recomandă celor nemulţumiţi să se adreseze serviciului din Primărie cu o solicitare în cazul în care doresc acelaşi lucru. „
Am primit o solicitare din zonă de la locatari, noi punem şi la unii şi la ceilalţi, noi am pus la cei care au solicitat. Nu aş putea să vă spun când a fost înaintată solicitarea, noi în funcţie de ce bănci avem disponibile punem în zonele unde sunt solicitări”, a declarat
Nicolae Semenescu, directorul Direcţiei de Servicii Edilitare. Şeful acestei structuri a mai menţionat că, odată cu modernizarea Parcului Mihai Eminescu şi înlocuirea băncilor, vor mai fi montate astfel de scaune stradale şi în cartierele unde solicitările au rămas neonorate.
CITEŞTE:
Final cu scandal şi aspirator la „şedinţa ghetourilor” : Să vorbiţi cu turcii – VIDEO