O familie cu cinci copii și bunica lor au trecut prin momente grele, noaptea trecută, când și-au văzut locuințele în flăcări.
Cele opt persoane au reușit să iasă la timp din case, însă pagubele au fost însemnate.
Nenorocirea s-a petrecut în localitatea Avrămeni. Incendiul a cuprins, mai întâi, acoperișul locuinței bătrânei și s-a extins și la casa fiicei, cele două construcții fiind lipite una de cealaltă.
Alarma a fost dată chiar de bătrână, puțin după miezul nopții.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp posibil, pompierii Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Aceștia au constatat că ard cele două locuințe formate din șapte camere. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit șapte pompieri militari, mai bine de patru ore.
Bătrâna a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, a refuzat transportul la spital.
Cel mai probabil, evenimentul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Pompierii reamintesc faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).
Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.
Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024