Mai multe controale au avut loc în unitățile de învățământ din Botoșani.
Rând pe rând toate școlile vor fi verificate de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean. (IȘJ) Unele dintre ele au fost verificate deja.
„În urma inspecțiilor generale efectuate în școlile din Botoșani am constatat că în general lucrurile stau bine. Acolo unde există mici disfuncționalități s-au făcut recomandări către conducerea unităților de învățământ, recomandări care sperăm să fie puse în aplicare în cel mai scurt timp”,
a declarat Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IȘJ
Ce nereguli s-au găsit?
„E vorba de anumite documente care nu au fost înregistrate, procese verbale. Dacă documentele unui director nu se regăsesc înregistrate i se recomandă să fie înregistrate sau am solicitat să vedem un document de acum șase luni „nu există că este la un profesor acasă”. Nu, aduci documentele și le ții în școală. Dar nu am sesizat probleme grave. Le mai și scapă unele aspecte la numărul acesta impresionant de hârtii cu care lucrăm”,
a declarat Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IȘJ
Ciprian Manolache susține că nu au existat probleme grave deoarece la fiecare ședință cu directorii li se solicită anumite lucruri pe care trebuie să le respecte.
Sergiu Bălășcău
Jan 15, 2025
CLIPUL ZILEI: Mesajul primarului Cosmin Andrei la Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
S-a cerut DEMISIA prefectului la protestul MAI - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile