De râsul curcilor. O avarie a societăţii Modern Calor la care s-a intervenit în mod prompt întinde la maximum nervii locatarilor care locuiesc în zona Griviţa în apropierea staţiei de taxi. Acolo, exact pe mijlocul unei străzi secundare cu acces în cartier a fost „uitată” o groapă împrejmuită şi semnalizată cu panoul societăţii Modern Calor.
Astfel, şoferii care doresc să iasă din cartier trebuie să ocolească pentru a folosi strada dinspre Serconf dat fiind faptul că respectiva groapă se află pe mijlocul străzii de aproape o săptămână de zile. Reprezentanţii societăţii de termoficare care au spart carosabilul abia făcut de Primărie susţin că a fost nevoie să se intervină din cauza unei slăbiri la o conductă care a fost abia montată de către firma Elsaco prin programul „
Termoficare 2006 - 2015 - Căldură și confort” prin Programul Operațional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 3.
„
Noi am intervenit cu oamenii noştri pentru ca să nu sufere locatarii din zona respectivă. Trebuia să ţinem apa caldă închisă pentru când venea firma. Deci ei au fost notificaţi, au avut reprezentant al lor la intervenţie. Ei obligatoriu trebuie să remedieze în cel mai scurt timp”, a declarat
Florin Sadu,
directorul general de la Modern Calor.
Potrivit contractului, cei care trebuie să refacă carosabilul după avarie sunt reprezentanţii firmei Elsaco care deja ar fi fost notificaţi pentru efectuarea reparaţiei.
(G.E.)
CITEŞTE:
Stâlp „plantat” în mijlocul drumului la Botoşani – FOTOGALERIE
[[banner]]
[[galerie-foto]]