Trei ani şi jumătate de mandat nu le-au fost suficienţi aleşilor de la judeţ ca să le arate şi scriptic celor care le-au dat votul că nu au irosit tuşul pe ştampilă. Cu vreo şase luni înainte de scrutinul de la locale nici măcar un singur consilier judeţean nu şi-a făcut public fie şi doar un raport de activitate.
Legea 215/2001 a administraţiei publice locale prevede foarte clar la art 51, că, în exercitarea mandatului, consilierii locali sunt în serviciul colectivităţii locale şi că “sunt obligaţi ca, în îndeplinirea mandatului, să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii şi să acorde audienţe”, dar şi că, “fiecare consilier local, precum şi viceprimarul sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului”. La art.98 se precizează foarte clar că toate aceste lucruri se aplică integral şi consilierilor judeţeni, care până la această dată trebuiau fiecare să aibă făcute publice câte trei rapoarte de activitate.
Ei bine, la Botoşani, legea este respectată doar când e vorba de încasat indemnizaţii de şedinţă. De exemplu, în tot anul trecut, pentru prezenţa la una-două şedinţe pe lună, Luiza Alexandru a încasat 9.408 lei, Silviu Barbacariu 11.196 lei, iar Vasile Dumitraşcu 12.000. Aşadar, rezultă o indemnizaţie medie de aproximativ 10.900 de lei pe care au primit-o consilierii judeţeni, 30 la număr, fiindcă preşedintele şi vicepreşedinţii au indemnizaţii separate. Un simplu calcul arată că numai într-un an consilierii ne-au costat peste 326.000 de lei, iar de la începutul mandatului undeva la 1,1 milioane de lei. Şi asta fără a mai ţine cont, în cazul unor dintre ei, de banii primiţi pentru deplasări şi în calitate de membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică.
Aceşti circa 11 miliarde de lei vechi nu au fost suficienţi pentru depunerea unui singur raport de activitate! Cât despre audienţe şi întâlniri cu cetăţenii, aţi participat vreodată la aşa ceva, aţi fost invitat de un consilier judeţean la o astfel de şedinţă?
Un fost vicepreşedinte al CJ Botoşani timp de opt ani şi actual consilier confirmă lipsa rapoartelor de activitate.
“Aşa este. Mi se pare însă o formalitate, dar dacă trebuie...”, afirmă Dorin Ciuştea, consilier judeţean ales pe lista PP-DD, actual independent.
Şi cum sancţiunile sunt doar pentru muritorii de rând, legea nu prevede nici o pedeapsă pentru consilierii judeţeni care nu-şi fac publice rapoartele de activitate. Unica sancţiune rămâne astfel în ştampila de vot pe care botoşănenii o vor pune peste vreo şase luni pe buletinele de vot când vor trebui să îşi trimită din nou reprezentanţii în deliberativul judeţean.
Nu ştim ce se va întâmpla la anul, dar sigur este că tupeul şi nepăsarea consilierilor de la Botoşani au trecut graniţa judeţului.
Asociația Centrul pentru Politici Publice din Cluj-Napoca, împreună cu partenerii săi Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES (Sighișoara), Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (Odorheiu Secuiesc), Centrul de documentare și informare publică (Iași) şi Centrul de Resurse pentru participare publică CeRe (București) au anunțat ieri lansarea proiectului “Cetățenie activă pentru o bună guvernare locală transparentă“ după ce s-a constatat că, în unele judeţe din ţară, printre care şi Botoşani, consilierii nu s-au obosit să aducă la cunoştinţa cetăţenilor, prin intermediul rapoartelor de activitate, pe ce le-au mâncat banii.
CITEŞTE ŞI:
Marea ciubucăreală la CJ, de la Zmău&Roxana la subprefect şi şefii Poliţiei - DOCUMENT
Elias Charalambous înainte de partida cu Botoșani: Toate echipele au suferit acolo
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Unul dintre cei mai iubiți preoți de la Botoșani își serbează ziua de naștere
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Anunț de ultimă oră pentru șoferi: Activitate blocată la RAR
Oana Sava
Nov 21, 2024
ASTĂZI: Liviu Ștefan a renunțat la funcția de director general, dar rămâne la Nova Apaserv
Gabriela Erdic
Nov 21, 2024
Mandat validat la Curtea de Apel: S-a decis CINE îi ia locul lui Lucian Trufin la CJ
Oana Sava
Nov 21, 2024