Unii botoșăneni întreprinzători, cam aceeași care apar pe la orice festival, indiferent unde s-ar desfășura el, s-au lipit și de Street Food Festival.
UPDATE:
Primăria Botoșani s-a sesizat după cele întâmplate vineri seară, iar sâmbătă după-amiază nu mai era nici măcar un singur astfel de comerciant în zonă.
De altfel, viceprimarul Bogdan Buhăianu a supravegheat întreaga zi festivalul, iar Poliția Locală a intervenit în frunte cu directorul Ioan Onuțu.
Manifestarea organizată de Agenția ”Why Not Us” condusă de botoșăneanul Constantin Covaliu, plecat de aproape două decenii în Cluj, și-a delimitat clar zona de desfășurare prin montarea unor panouri în apropierea blocului turn de pe Pietonalul Unirii.
De acolo până în bulevardul Mihai Eminescu era zona de festival.
Doar că, tot de acolo, dar în jos, au apărut comercianți de baloane, mingi, săbii cu laser, în mare parte cetățeni din Centrul Vechi veniți cu felul de chinezării, fără să fie deranjați de forțele de ordine.
Încă de marți, când a participat la ”Botoșăneanul TV”, Constantin Covaliu a precizat că firmele cu care colaborează sunt în bună parte aceleași indiferent de orașul în care organizează ”Street Food Festival”, puținele fiind cazurile în care sunt preluate și firme locale.
În aceste condiții, nici nu poate fi vorba că respectivii comercianți ar fi fost parte integrantă a manifestării.
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024