Consiliul Județean Botoșani anunță că în ultima ședință de plen s-au votat taxele și tarifele pe care instituțiile subordonate le vor percepe botoșănenilor și că acestea vor rămâne și pe parcursul lui 2021 la nivelul anului pe care-l încheiem.
Acest lucru este valabil atât la instituțiile de cultură, cât și la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri.
„Am încheiat un an extrem de dificil din cauza pandemiei de Covid-19, care a afectat grav încasările instituțiilor de cultură. În speranța unui an 2021 mult mai bun și din solidaritate cu locuitorii județului, am hotărât, iar consilierii județeni au susținut această decizie prin votul dat în plen, ca toate tarifele practicate de Muzeul Județean, Școala Populară de Arte «George Enescu», Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu», Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Orchestra Populară «Rapsozii Botoșanilor» să rămână neschimbate”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Aceeași hotărâre s-a luat și în privința tarifelor practicate pentru tranzitarea drumurilor județene de către mașinile care depășesc masă maximă admisă.
„La luarea acestei decizii am ținut cont că pandemia a afectat activitatea agenților economici din zonă și nu am dorit să punem o presiune suplimentară pe ei prin creșterea taxelor. Totodată, avem speranța că menținând taxele la nivelul anului trecut, care și așa erau mai mici cu până la 10% față de cele practicate de Drumurile Naționale, agenții economici care operează mașini cu mase mai mari decât cele admise legal vor plăti tarifele pentru folosirea drumurilor județene. Este imperios necesar acest minim efort din partea transportatorilor pentru a putea menține infrastructura rutieră a județului la un nivel optim”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024