O face în calitatea sa de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
Și în numele a cinci primării din județul Botoșani unde au fost înregistrate pagube în urma fenomenelor meteo.
Prin ordin al prefectului au fost constituite două comisii care au evaluat situația din teren. Mmembrii CJSU au fost convocați la Prefectură, în ședință extraordinară, luni 2 aprilie 2018, de la ora 9:00.
În luna martie în județul Botoșani au avut loc fenomene meteorologice deosebite precum ninsori, ploi torențiale, topire bruscă a zăpezilor, scurgeri de pe versanți care au produs pagube în cinci unități administrativ teritoriale fiind afectate drumuri comunale, sătești, orășenești precum și podețe.
Unicul punct de pe ordinea de zi a fost așadar privitor la...
„Prezentarea raportului final al comisiilor județene de evaluare a pagubelor produse pe raza unităților administrativ teritoriale Darabani, Albești, Hilișeu Horia, Păltiniș și Răchiți din județul Botoșani, care urmare a fenomenelor hidro-meteorologice periculoase manifestate în data 14 martie 2018, respectiv în perioada 26 – 27 martie”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
Hotărârea CJSU va f transmisă la București pentru alocarea de bani din fondul de rezervă al Guvernului.
Iată localitățile afectate
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii atrag atenția cu privire la apariția unei noi metode de înșelăciune în spațiul online
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Elevii din Botoșani care au spus STOP corupției de Ziua Culturii
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
FAZA ZILEI: La Botoșani a apărut laureatul „Partidului Național de Poezie Mihai Eminescu” – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 16, 2025
O fostă candidată la Senat a devenit lidera afaceristelor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Prăpăd în trafic: Permise suspendate și amenzi uriașe date de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile