Programul ”Casa Verde” a avut un real succes în Botoșani, drept urmare în momentul de față sunt persoane interesate de o a doua sesiune în vederea depunerii de noi dosare.
În etapa deschisă în octombrie, anul curent, pentru proiectul ”Casa Verde”, în județul Botoșani, s-au depus 272 de dosare în valoare de 1.640.000 lei. Acestea au fost verificate, din punct de vedere administrativ, de către angajații de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM), validarea lor finală fiind dată de Administrația Fondului de Mediu.
”Interesul cetățenilor din județul Botoșani față de Programul ”Casa Verde” este foarte ridicat, ținând cont de faptul că panourile solare au o utilizare eficientă pentru prepararea apei calde menajere pentru populație, iar finanțarea este de 6000 de lei/solicitant, sumă nerambursabilă”,
Eugen Mateciuc, director executiv APM
După depunerea dosarelor și validarea acestora urmează etapa a doua, cea de semnare a contractului de finanțare.
Dar solicitantul își face lucrarea pe banii proprii cu o firmă autorizată, prezentând, ulterior, documentele justificative adică factura fiscală și procesul verbal de punere în funcțiune, necesare pentru decontarea sumei de 6.000 lei.
Cei care au solicitat a doua oară fonduri pentru programul ”Casa Verde” la aceeași locuință trebuie să știe că ghidul de finanțare interzice acest lucru. În Botoșani au fost cinci cazuri semnalate, care au fost atenționate și au revenit cu solicitarea pentru altă locuință, pe un alt amplasament.
După validare se afișează lista de dosare admise și respinse. Momentan sunt în procedura de evaluare, urmând ca cetățenii care au depus dosare să verifice site-ul Administrației Fondului de Mediu.
Reprezentanții Agenției de Mediu Botoșani informează persoanele interesate că nu se știe dacă se va mai deschide o a doua sesiune pentru depunerea de noi dosare, factorii decizionali fiind Ministerul Mediului și Agenția Fondului de Mediu .
Programul ”Casa Verde”, pus la dispoziție de către Ministerul Mediului, are ca scop protecția mediului, îmbunătăţirea calităţii aerului, apei si solului, prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea combustibililor.
Acest program este benefic atât pentru cetățean, cât și pentru mediu, foarte important fiind faptul că oferă acces la o sursă însemnată de apă caldă și căldură, fără a utiliza combustibili convenționali, respectiv, păcură, lemn sau cărbuni, care poluează atmosfera.
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024