Centrul de Zi pentru copii cu nevoi speciale ,,Șansa Mea” din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, organizează miercuri, 14 decembrie 2016, începând cu ora 17.00 la sala Teatrului ,,Mihai Eminescu” din incinta ,,Casei Tineretului” spectacolul intitulat ,,Cântec de Crăciun”, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.
Acesta aduce în atenția comunității copii și tineri cu și fără dizabilități, diferiți și totuși la fel. Se vor întâlni pe aceeași scenă și vă vor invita să pătrundeți în atmosfera sărbătorilor de iarnă, provocându-vă, deopotrivă, să priviți abilitatea din spatele dizabilității, să apreciați efortul și apoi rezultatele și să participați la conștientizarea faptului că dizabilitatea face parte din experiența umană.
Spectacolul de colinde, tradiții și obiceiuri de iarnă va fi susținut de o parte dintre copiii beneficiari ai Centrului de zi pentru copii cu nevoi speciale ,,Șansa Mea” Botoșani coordonați de către instructorii de educație: Alina - Teodora Botezatu, Adriana Jalbă, Larisa - Dorina Radeș și Loredana - Monica Tronciu. Lor li se vor alătura: membrii Corului ,,Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” ce activează sub bagheta dirijorului Gabriel Corolea și elevii din Asociația Culturală ,,Comorile Luncii” Botoșani coordonați de doamnele profesor Elena Tănasă și Otilia Sîrghi, dar și elevi de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani coordonați de doamnele profesor Cristina Ivănescu și Alina Dumbrăvanu. De asemenea, în calitate de invitate, vor fi prezente Oana Tăbultoc, Mariana Ichim și Iustina Irimia - Cenușă. Evenimentul va fi prezentat de către actrița Ana - Maria Chelaru. Intrarea este liberă.
Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale ,,Șansa Mea” Botoșani oferă copiilor cu dizabilități neuromotorii din județul Botoșani îngrijire, terapie de grup, terapii specifice și asistență medicală. Intervenția se extinde și asupra familiei; părinții sunt consiliați în vederea depășirii situațiilor de criză cu care se confruntă.
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024