Acordul de Parteneriat dintre Județul Botoșani (România) și Raionul Drochia (Republica Moldova), semnat în ianuarie 2017, a constituit o platformă de facilitare a colaborării dintre instituțiile celor două unități administrativ-teritoriale.
Astfel, din 2017 și până în prezent, s-au semnat Acorduri de colaborare între Școala Populară de Arte ”George Enescu” Botoșani și Secția de Cultură a raionului Drochia, și între Școala din Vlădeni – Botoșani și Liceul ”Mihai Eminescu” din Drochia, între A.D.I. Zona Metropolitană Botoșani și raionul Drochia, acești parteneri derulând periodic activități comune și elaborând, în comun, proiecte transfrontaliere.
La inițiativa conducerii Școlii Populare de Arte ”George Enescu” Botoșani , în data de 8 noiembrie 2018, la Drochia , a avut loc o manifestare dedicată centenarului Marii Unirii, eveniment la care au participat, din partea Consiliului Județean Botoșani, Liviu Constantin Toma – vicepreședinte și doamna Otilia Moruz – director executiv, din partea Școlii Populare de Arte ”George Enescu” Botoșani domnul director Liviu Andronic iar din partea Școlii nr. 1 Vlădeni – doamna Onica Podariu, însoțită de doi elevi ai școlii.
Unul dintre momentele importante l-a constituit plantarea, în curtea Liceul ”Mihai Eminescu” din Drochia, a unui stejar roșu.
"Astăzi plantăm în Drochia un stejar, simbol al nemuririi și trăiniciei, iar în data de 1 Decembrie vă invit la Botoșani, să facem același lucru. Vă asigur de întreaga disponibilitate de a colabora pe viitor, în proiecte de interes comun”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Liviu Toma
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024