Botoşănencele parcurg zilnic zeci de kilometri pentru a-i ajuta pe bătrâni şi pe nevoiaşi.
În cătunele sărace din nordul Moldovei, acolo unde nu există medici, problemele sunt rezolvate de asistentele medicale comunitare, femei care străbat zilnic zeci de kilometri pe jos, în căruţă sau cu bicicleta, pentru a-i ajuta pe oamenii în suferinţă.
În judeţul Botoşani, în mediul rural, sunt peste 7.000 de oameni care nu au medic de familie şi încă alte câteva mii care nu au asigurare şi nu beneficiază de reţete şi investigaţii medicale gratuite. Trăiesc în cătune izolate sau comunităţi foarte sărace. Majoritatea sunt bătrâni şi bolnavi. Pentru a ajunge la cel mai apropiat cabinet pentru o banală reţetă trebuie să meargă şi câte 12 kilometri, aşa cum pot, în cârje sau plătind la suprapreţ şoferi dispuşi să-i transporte.
Singura speranţă a bunicilor măcinaţi de boală sau a mamelor prea tinere şi prea sărace sunt asistenţii medicali comunitari. Majoritatea sunt femei care străbat zilnic zeci de kilometri, de multe ori pe jos, pentru a duce medicamente, pentru investigaţii de rutină sau tratamente de urgenţă. Deşi au salarii mici, salvatoarele de vieţi ajung să-şi viziteze pacienţii ori de câte ori au nevoie, chiar şi la miezul nopţii. De multe ori plătesc din propriile buzunare, celor mai săraci, medicamentele sau laptele praf al sugarilor.
„Ele sunt un exemplu în comunităţile rurale. Sunt de fapt semnul îmbucurător că umanitate nu a dispărut“, spune Ioan Butnaru, primarul din Hilişeu Horia, o comună care beneficiază de serviciile acestor asistente comunitare.
Alina Axinia are 50 de ani şi este asistent medical comunitar de 4 luni, în comuna Adăşeni, situată la aproape 60 de kilometri de municipiul Botoşani. S-a transferat în această localitate din comuna Avrămeni, ştiind că aici este nevoie de asistenţă medicală. Este o femeie simplă, de la ţară, dar care şi-a luat misiunea în serios. Deşi în mod normal ar trebui doar să supravegheze sătenii cu probleme medicale şi să facă rapoarte, femeia face mult mai mult decât atât.
Este un fel de înger păzitor al bătrânilor satului. Adăşeniul este o comunitate săracă, legată de restul judeţului cu drumuri de coşmar. Este locuită de 1.300 de suflete, majoritatea bătrâni cu numeroase probleme de sănătate. De ani de zile nu au medic de familie în comună şi trebuie să meargă 12 kilometri până la Avrămeni, singura comunitate din zonă care beneficiază de serviciile unui specialist. Norocul sătenilor este însă Alina Axinia. Deşi este trecută de prima tinereţe, femeia străbate zeci de kilometri zilnic pentru a le aduce alinare. Merge în fiecare zi din casă în casă, le verifică starea de sănătate mai ales vârstnicilor, le ia tensiunea, glicemia şi toate investigaţiile de rutină. Mai mult decât atât, se duce în comuna vecină pentru a le aduce medicamente, trimiteri şi reţete. Tocmai pentru a-i proteja.
„Sunt ca părinţii mei. Îi iubesc pe toţi. Au muncit o viaţă şi merită să aibă cineva grijă de ei“, spune femeia.
Cu toate acestea, o zi de muncă pentru Alina Axinia este o adevărată epopee, marcată de drumuri lungi pe caniculă, zăpadă şi ploaie.
„Eu duc reţete, aduc reţete, u trimit oamenii la doctor. De exemplu, ieri o bunică şi-a rupt piciorul. Eu i-am scos trimiterea, i-am adus-o şi am trimis-o la Botoşani la spital. Nici nu ştiu câţi kilometri fac pe zi. De exemplu, mă duc la Avrămeni la 12 kilometri, la medicul de acolo. Iau reţetele şi tot ce trebuie pentru oameni. Apoi mă întorc la ocazie. Aştept să mă ia cineva să mă ducă până în Panitoaia, un sat la 5 kilometri de Adăşeni. Apoi, dacă nu găsesc nimic, vin pe jos distanţa asta. Se întâmplă zilnic să fac asta. Mai precis de multe ori fac mai multe drumuri Avrămeni-Adăşeni. Pe lângă asta trebuie să-i vizitez pe toţi cei bolnavi. Am tocit multe perechi de papuci, dar nu ştiu câţi kilometri fac, mulţi oricum. Dar asta este misiunea mea“, spune Alina Axinia.
„Este cumplit pentru un bătrân. Trebuie să meargă cum poate, cu un autobuz, dimineaţa, 12 kilometri, apoi să aştepte cine ştie cât în sălile de aşteptare de la cabinet şi apoi să stea la marginea drumului ore în şir pentru autobuzul de seară. Este inuman, mai ales vara. Aşa mă duc eu în locul lor“, mai spune femeia.
De altfel, Alina Axinia este şi cea care veghează la stare de sănătate a sătenilor.
„Mă duc şi-i verific. Ei muncesc până cad. Zilnic merg la cei care-i ştiu cu probleme. Îi iau tensiunea şi imediat pot să chem ambulanţa sau îi pot da recomandări. Sau mă duc imediat după medicamente“, spune Alina Axinia.
Pentru bătrânii din Adăşeni, asistentul comunitar este ca un colac de salvare.
„Noroc de doamna Alina. Că nu ştiam ce făceam. Eu merg în cârje, abia mă duc. Nu avem farmacie şi doctor. Dacă nu era să ne aducă medicamente şi reţete, nici nu mai luam nimic, mă lăsam în plata domnului“, spune şi Andrei Constantin, un bătrân de 83 de ani din Adăşeni.
Drumurile de la Adăşeni la Avrămeni sau uneori la Botoşani, la peste 60 de kilometri, nu-i sunt decontate Alinei Axinia. Mai mult decât atât, ajunge să plătească din buzunarele proprii medicamente pentru bătrânii nevoiaşi.
„Nu am motive salariale să fac ce fac. Dăm foarte mulţi bani pe drum. Fără medic, cu atâtea drumuri de făcut, este costisitor“, spune asistentul comunitar.
Cu toate acestea, nu ar renunţa pentru nimic în lume. Motivaţia Alinei Axinia sunt oamenii:
„Unicul lucru care mă ţine aici sunt bunicii satului. Salariul nu mă motivează, mila - în schimb - da. Dorinţa de a-i ajuta este singura care mă ţine aici“.
Asistentul medical comunitar din Adăşeni câştigă lunar 1.800 de lei. Astfel de oameni dedicaţi se întâlnesc şi în comuna Hilişeu Horia, din judeţul Botoşani. Deşi în comunitate există medic de familie, sunt sute de neasiguraţi, care nu beneficiază de analize şi reţete gratuite. Pentru ei, de patru ani există însă trei asistente medicale comunitare, care fac minuni.
„În general este activitate de teren. Urmărim copiii între 0 şi 1 an, bolnavii cronici, familiile vulnerabile, cei cu risc social. Străbatem în jur de 10 kilometri până la beneficiari. Şi avem în jur de 500 de beneficiari, de oameni care au nevoie urgentă de noi. Mergem cu putem, cu ocazia, cu bicicleta când este frumos afară, pe jos, cu căruţa“, spune Felicia Doca, asistent medical comunitar.
Femeile muncesc şi în afara programului.
„Mergem şi la 2 noaptea dacă au nevoie de noi. Răspundem la toate solicitările, ştim că au nevoie de noi şi nu mai stăm să ne gândim că ne este somn, târziu, că este urât noaptea“, spune Simona Linguraru, o tânără de 23 de ani, care a devenit acum patru ani asistent medical comunitar la Hilişeu Horia.
De multe ori, şi asistentele de la Hilişeu, confruntate cu sărăcia sătenilor, plătesc din buzunarul propriu tratamente sau cumpără lapte praf mamelor sărace.
„Meseria asta se face şi cu sufletul. Dacă mergi într-o casă şi copilul este bolnav şi mama spune că nu are bani, am cumpărat eu. Nu pot dormi noaptea ştiind că acel copil sau bătrân suferă“, spune Felicia Doca. (Sursa: Adevărul)
