Mulți dintre botoșănenii care locuiesc pe strada Moara de Foc din municipiu, undeva mai jos de Împărat Traian au fost în concediu de odihnă. Când au revenit la Botoșani, pe strada lor și-au pus mâinile în cap. Strada pe care circulau pentru a ajunge la casele lor s-a transformat în doar câteva zile în mormane de pământ, nemaifiind posibil traficul rutier.
Și în trecut, ce e drept, strada era din pământ. Însă riveranii puteau intra cu autoturismele proprii.
Acum nu se poate din cauza unor lucrări care s-au dorit a fi în beneficiul lor. În realitate, oamenii se cam îndoiesc de asta.
O firmă din București, respectiv SC Expert Gaz SRL a câștigat licitația pentru unul dintre proiectele din Programul Operațional Sectorial de Mediu în vederea extinderii sistemului de canalizare.
Muncitorii acestei societăți au reușit ”performanța” de a intra cu utilajele pe strada și așa strâmtă distrugând gardul unei proprietăți dar și șanțurile de scurgere care erau înainte și care făceau ca strada să nu devină o mare mocirlă.
Mai mult, oamenii din zonă susțin că, probabil nu se vor putea bucura de sistemul de canalizare în condițiile în care conducta este foarte departe de fosele proprii, iar costurile pentru branșare sunt destul de semnificative.
”Locuitorii străzii Moara de Foc ar trebui să se bucure că vor fi legați în curând la rețeaua de canalizare. Privind strada și locul unde au fost montate tuburile de colectare se poate spune că de fapt, nu vom beneficia de această canalizare întrucât ne obligă la o investiție proprie prea mare și totodată inconvenabilă. Proiectarea tuburilor de canalizare se pare că a fost făcută din avion întrucât nu știm în ce fel ne putem lega la această instalație”
Memoriu din partea oamenilor de pe strada Moara de Foc
Oamenii mai povestesc că muncitorii din București după ce le-au distrus strada, au avariat și conducta de apă potabilă, fiind solicitate echipajele de la societatea Nova Apaserv care au intervenit astăzi pentru repararea avariei.
”În urma șanțurilor săpate pentru montarea tuburilor, mormanul de pământ a fost depozitat la întâmplare, fără a se ține cont că este pe gardul unei proprietăți distrugându-l, în șanțurile de evacuare a apei săpate și îngrijite mereu de locuitorii acestei zone, după care a fost transportat undeva…nu știm unde. În momentul de față am aflat doar că pământul care ar fi trebuit tasat la loc nu mai este și strada nu mai e stradă ci doar niște cratere rămase peste tot. Cratere care prin așezarea lor rup temeliile gardurilor noastre, a teraselor și a canalelor de scurgere din fața proprietăților”
Memoriu din partea oamenilor de pe strada Moara de Foc
După prăpăd, muncitorii firmei au plecat acasă fără să mai țină cont de ce s-a întâmplat în urmă. Din partea Unității de Implementare a Proiectului (UIP) nu s-a reușit luarea unei declarații, Cătălin Fetcu fiind plecat în concediu. Înlocuitorul său, Dorel Ciubotariu nu a răspuns la telefon. (G.E.)
Vezi și: Circulaţia pe drumul cu salcâmi: E mai uşor decât printre gropi - VIDEO & FOTOGALERIE
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024