E târziu în noapte, mai este o oră până la miezul nopții. Zeci de tineri cumpără bilete la „bâlciul” din Botoșani deschis de Zilele Orașului. Unii se aruncă pe trambulină, alții ating cerul cu mâna din parașutele colorate. Câteva sute de metri mai departe, lumina este încă aprinsă la Galeriile de Artă.
Pe lângă geamurile prin care se văd luminate picturi și sculpturi realizate de artiști botoșăneni, trec grupuri de tineri. Vin toți din Centrul Vechi, unde în urmă cu jumătate de oră băieții de la trupa Maxim urcau pe scenă și scoteau țipete și lacrimi de frenezie din public. Câțiva se uită curioși, dar ceilalți îi trag de mânecă.
În spatele lor, o copilă cu căciuliță roșie, croșetată, de mână cu unchiul ei. Cătălin o poartă încet pe fetiță în interiorul galeriei și îi arată picturile. „Uite, aici este o apă și sunt multe flori”, îi explică micuței. Ea este Maria și are patru ani. Cătălin spune că fetița tocmai s-a trezit și a vrut să facă o plimbare departe de agitația din oraș. „Pe copii trebuie de mici să-i educi în spiritul acesta, să le arăți picturi, artă”, spune Cătălin.
Maria este somnoroasă, dar tot mâzgâlește în cartea de prezență o inimioară, cu ajutorul unchiului ei. Încearcă să se semneze, dar îi iese un bastonaș strâmb. Cei doi fug repede acasă, dar în câteva minute, și Galeria de Artă „Ștefan Luchian” se închide. Noaptea albă n-a fost chiar așa albă.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
