Cel mai important proiect de infrastructură rutieră pentru județul Botoșani avansează într-un ritm accelerat.
Consitrans, firma care realizează documentația tehnică, a configurat nodurile rutiere ale drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, atât cele de legătură cu Autostrada „Moldovei” (A7) și Varianta Ocolitoare a municipiului Botoșani, cât și pe cel de descărcare în drumul județean DJ291, Huțani – Bucecea, solicitat de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani
„În urma discuțiilor tehnice purtate la Ministerul Transporturilor cu reprezentanții CNAIR, ai firmei de proiectare, ai ministerelor avizatoare și ai echipei tehnice formată din reprezentanții celor două consilii județene și cei ai Zonei Metropolitane Botoșani, s-au identificat cele mai bune soluții tehnice pentru realizarea acestui proiect. După depășirea tuturor constrângerilor, proiectanții au configurat cele două noduri de capăt ale drumului de mare viteză, dar și cel pe care l-am cerut expres pentru descărcarea traficului spre Bucecea și Dorohoi. Din punctul nostru de vedere, acest nod este foarte important pentru dezvoltarea județului Botoșani, pentru că el deschide accesul zonei de nord și de vest a județului la rețeaua națională de autostrăzi. La Bucecea se dezvoltă un parc industrial, iar prin DJ291 se va colecta traficul dinspre Dorohoi și cele două puncte vamale: Siret și Racovăț. Se creează astfel premisele unui punct de importanță strategică la Huțani”
După configurarea nodurilor și stabilirea celor trei variante de traseu, proiectanții pregătesc documentația tehnică pentru a intra în prima analiză multicriterială.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani
„Vrem să lăsăm și acest proiect într-o fază cât mai avansată, pentru ca administrația județeană viitoare să nu poată renunța la el. Noi chiar credem că acest proiect este «pașaportul nostru pentru dezvoltare» și nu un proiect fantasmagoric, așa cum tot a declarat președintele ales al Consiliului Județean Botoșani”
Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va fi unul nou, care va pleca din apropierea Aeroportului Salcea, din A7, și va merge prin spatele localităților Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei unde va descărca traficul în viitoarea centură a municipiului Botoșani.
Acesta va scurta la 20 de kilometri distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani. Va avea câte două benzi pe sens, va permite o viteză de deplasare de 120 de km/h, iar sensurile de mers vor fi delimitate prin separatoare.
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile