Acțiunea umanitară de strângere de cărți pentru românii din Republica Moldova s-a terminat duminică dimineață printr-o dezbatere care a avut loc la Memorialul Ipotești. Intitulată ”Împreună cu femeile liberale pentru renașterea spiritului civic”, manifestarea a adunat zeci de PNL-iste din mai toate colțurile țării.
Printre acestea s-au regăsit și câțiva domni din conducerea PNL Botoșani, inclusiv deputatul Costel Șoptică. Parlamentarul a rămas la final alături de inițiatoarele ”Dăruiește pur și simplu”, cărora le-a adus o sumedenie de laude.
”Am avut surpriza de a constata că avem foarte mult de învățat și noi bărbații de la doamne, mai mult decât ceea ce spuneam eu, de la primii ani, de la mama, de acasă, până la șase ani, când se formează personalitatea”, a declarat Costel Șoptică.
Vicepreședintele PNL Botoșani a arătat că, deși implicat în amintita acțiune, Tineretul Național Liberal are la rândul său de învățat de la liberale în privința organizării și a finalității unui eveniment.
Costel Șoptică le-a felicitat pe d-nele liberale pentru pragmatism, arătând că ”Dăruiește pur și simplu” se termină cu rezultate clare, iar aceasta și pentru că femeile din PNL și-au dat seama mai rapid despre ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale.
”Trebuie să fii foarte tenace”, este primul lucru pe care Costel Șoptică l-a învățat duminică de la d-nele din PNL, adăugând că nu vorbește doar în numele lui, ci și a organizațiilor mai mari. (S.B.)
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024