Un bărbat, care şi-a stropit soţia cu benzină şi i-a dat foc, a murit ars de viu chiar de incendiul pe care l-a provocat. Ca prin minune, femeia e reuşit să se salveze în ultima clipă.
A fost transportată la spital, unde primește îngrijiri medicale. Individul a avut până recent un ordin de restricţie şi, cum a scăpat de el, a vrut să se răzbune.
Individul se întorsese de câteva zile acasă după ce scăpase de un ordin de protecţie emis împotriva lui. Prietenii bărbatului spun că restricţia cerută de soţia sa l-a supărat foarte tare. După câteva pahare de băutură a vrut să se răzbune pe femeie. A luat un bidon cu benzină şi a încercat să-i dea foc, potrivit observatornews.ro.
Prietenul victimei
“Ei se mai certau, dar eu nu mă bag în familia lor. Tot timpul nervos, supărat că uite cu casa mea şi stau pe stradă”
Delia Neniscu, purtător de cuvânt IPJ Botoşani
“Bărbatul ar fi stropit cu substanţă inflamabilă atât bunurile din locuinţă, cât şi articolele vestimentare pe care el şi soţia sa le purtau”
Casa a fost imediat cuprinsă de flăcări, dar, ca prin minune, femeia de 48 de ani a reuşit să se salveze şi să sune la 112. La faţa locului au ajuns imediat medici, pompieri şi poliţişti.
Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoşani
“Pompierii au constatat că ardea întreaga locuinţă. Întrucât existau informaţii că, în momentul izbucnirii incendiului, proprietarul se afla în interiorul casei, aceştia au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere”
Când l-au găsit pompierii, bărbatul era deja mort. Femeia a scăpat, dar are mai multe răni.
Andreea Stărică, medic Ambulanță Botoșani
“A fost transportată în stare conștientă la spital de către echipajul cu asistent, cu diagnosticul de arsură chimică, prin stropire cu benzină pe față şi torace”
Vecină
“Nu cred că ar fi avut motive să fie gelos. Ea e o femeie muncitoare, are o grădină frumoasă în spate. În casă la fiecare poate că mai este câte ceva, dar rufele nu se spală în public”
Poliţia a deschis dosar penal.
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024