Lupta pentru supremaţie în fruntea filialei judeţene a Partidului Poporului – Dan Diaconescu a cunoscut în partea a doua a acestei săptămâni un nou episod. Gheorghe Fedor, cel care a preluat funcţia de secretar general de la Dorin Ciuştea, şi-a pierdut postul.
Vineri dimineaţă la PP-DD Botoşani a sosit o adresă semnată de Liviu Neagu, secretarul general al partidului, prin care este numit pe amintitul post de la Botoşani
Cristian Brumă. Conducerea judeţeană a formaţiunii a fost luată prin surprindere de desemnarea acestuia întrucât trimisese la centru propunerea de titularizare pe post a colonelului în rezervă
Gheorghe Fedor (foto), care ocupase ani buni funcţia similară la Partidul Conservator. Din câte se pare, decizia a survenit unei vizite efectute joi la Bucureşti de
Dorin Ciuştea, fostul ocupant al funcţiei şi
Cristian Brumă. Aceasta ar fi avut loc după ce fostul preşedinte
Verginel Vacariu şi fostul secretar general Dorin Ciuştea au fost lăsaţi fără funcţii la iniţiativa noului preşedinte
Marius Cristescu, dornic să scape partidul de membri care au fost pe la mai multe partide.
CITEŞTE ŞI:
Fostul secretar al PC Botoşani i-a luat locul lui Ciuştea la PP-DD