Comisia de sistematizare a circulației s-a întrunit din nou la sediul Primăriei Botoșani și a adoptat o serie de măsuri propuse.
Una dintre acestea vizează strada Marchian, în dreptul spitalului, unde șoferii botoșăneni nu vor mai putea încălca axului drumului, care va fi trasat cu linie continuă.
Cu alte cuvinte, cei care vor să intre sau să iasă din curtea spitalului, o vor putea face fără schimbarea benzii de mers, în condițiile în care în zonă sunt produse ambuteiaje și din cauza „cocoașelor” dar și a conducătorilor auto care forțează intrarea pe banda opusă.
„Am adoptat o decizie cu impact major asupra circulației din zona Spitalului Mavromati pe care vreau să o comunic și cetățenilor prin intermediul dv. Este vorba de obligativitatea virajului la dreapta la ieșirea din curtea Spitalului Mavromati, pentru toți conducătorii auto, mai puțin pentru ambulanțele care au semnalele acustice în funcțiune și care aflate în misiune pot încălca aceste reguli de circulație”,
Cosmin Andrei, președintele comisiei de sistematizare a circulației
Aceeași decizie va fi luată și pentru bucata din strada Marchian ce se află în fața Casei de Cultură a Sindicatelor pentru acei conducători care ies din cartierul Maxim Gorki.
„Am discutat și despre interdicția virajului la stânga spre strada Marchian, cu sens dinspre Cuza Vodă spre Bulevardul Mihai Eminescu, cum de altfel am amânat și decizia de la fostul magazin Tati ținând cont că va fi o investiție majoră acolo cu blocurile de la Ugira. Acolo s-a propus de asemenea obligația virajului la dreapta de la ieșirea din Maxim Gorki, în strada Marchian, din cauza traficului aglomerat pe această arteră de circulație”
Cosmin Andrei, președintele comisiei de sistematizare a circulației
Această problemă a rămas în studiu, pentru că nu se dorește „plimbarea” camioanelor pe strada Marchian până la sensul giratoriu de la Casa Tineretului și apoi revenirea lor până la Cuza Vodă.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024