Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) le cere vânzătorilor să îndeplinească mai multe condiții.
Reguli noi pentru cei care vând fructe, legume, lactate şi ouă, în piețele din România. ANPC propune ca în dreptul preţului să fie trecute și informaţii cu privire la țara de origine a produsului şi calitatea acestuia. În plus, numele producătorului trebuie să apară mai clar pe etichete și să fie mai ușor de găsit de consumator. Toate aceste detalii sunt prevăzute într-un ordin aflat în dezbatere până în 25 mai.
Etichetele cu puţine informaţii despre produs trebuie să dispară din pieţele româneşti, susţine ANPC. Românii ar trebui să ştie de acum toate detaliile despre alimentul pe care îl cumpără.
Toate informaţiile despre produs trebuie să fie scrise clar şi lizibil. Comercianţii riscă sancţiuni dacă descrierea produsul nu corespunde cu realitatea, potrivit antena3.ro.
Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC
“Gândiți-vă că mergeți în piață, vreți să cumpărați legume, fructe, lapte, ouă, și nu stiți de la cine cumpărați, când a fost produs, până când poate fi consumat. Am vazut pere din Asia și nu știam de unde din Asia.”
Noile reguli sunt prevăzute într-un ordin aflat în transparență decizională până în 25 mai. Va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile