Responsabilii din Educaţie iau în calcul desfiinţarea calificativelor în primii ani de şcoală.
Mai mult decât atât, din gimnaziu şi până la final de liceu elevii ar urma să primească doar note de la 4 la 10. Toate acestea apar într-un proiect de lege de peste 60 de pagini, care ar schimba radical sistemul de învăţământ.
Chiar înainte de a părăsi postul, Ecaterina Andronescu a pus în dezbatere acest document.
Calificativele ar urma să dispară, astfel încât elevii să nu aibă senzaţia unei ierarhizări permanente în clasă.
Radu Szekely, co-autor „Plan de acțiune” a relatat pentru Pro tv: „În loc să dăm o notă sau un calificativ care reflectă ceea ce ştie sau poate copilul facem o evaluare narativă care să descrie paşii făcuţi de copil şi cum ar trebui să se meargă de aici mai departe.”
În loc de „insuficient”, de exemplu, învăţătorul ar trebui să-i arate şcolarului cum să rezolve mai bine cerinţele.
Acest set de măsuri a fost aprobat şi trimis spre publicare de fostul ministru chiar înainte de predarea mandatului. Printre cele mai interesante idei sunt cele legate de schimbarea sistemului de notare la gimnaziu şi la liceu.
Se doreşte că notele 1, 2 şi 3 să dispară din catalog şi carnet şi limitarea notarii eşecului la nota 4. Nota 5 ar fi pragul de reuşită, cu 3 niveluri. 5 - 6 minimal, 7 - 8 mediu şi 9 - 10 superior.
Specialiştii în educaţie spun că acest sistem de notare nu i-ar mobiliza pe elevi.
Elena Vlad, profesor formator: „Nu mai este acea departajare... nota 4 şi pentru cei care dau foaia goală şi pentru cei care scriu totuşi ceva pe foaia de examen. Este un plus pentru cei slabi, dar un minus pentru cei care mai ştiu câte ceva. Nu am auzit de acest sistem.”
Evaluarea Naţională şi Bacul au adus, în acest an, mii de contestaţii care au schimbat cu câteva puncte nota finală. Ceea ce, spun autorii proiectului, s-ar schimba în cazul subiectelor grilă.
Radu Szekely, co-autor „Plan de acțiune”: „Este posibil să se dea teste în sistem grilă, unde baremul este clar dinainte, există o singură posibilitate de răspuns şi răspunsul acela nu poate fi contestat.”
Prof Dragoș Iliescu, expert: „Fără să ştii nimic, dând la întâmplare bife. Câte sunt: 4 răspunsuri, din care unul e corect. Asta i se împută Guvernului, faptul că face asta ca să crească artificial promovabilitatea.”
Iar Bacalaureatul ar fi eşalonat pe mai mulţi ani. Probele ar putea fi date în anul în care studiul materiei s-a încheiat.
Radu Szekely, co-autor „Plan de acțiune”: „Ai terminat o anumită materie, de ce să mai aştepţi încă un an? Dacă vrei să dai la economie sau logică, trebuie să poţi da atunci. Dar dacă iei sub 5, vei şti din clasa a XI-a că ai picat Bacul? Nu, vei avea posibilitatea să o dai din nou.”
E treaba ministrului Breaz să negocieze transformarea acestui proiect într-o nouă Lege a Educaţiei. Pentru moment, acesta şi-a delegat însă răspunderile unui secretar de stat şi a plecat în vacanţă. Ceea ce înseamnă că a amânat şi decizia privind începerea şcolii, aşteptată de aproape opt milioane de elevi, părinţi şi angajaţi din educaţie.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024