33 de nereguli s-au descoperit după un control preliminar efectuat de o comisie de pre-acreditare a Spitalului Județean din Botoșani. Controlul echipei Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate s-a derulat la începutul acestui an, iar rezultatele au fost date publicității zilele trecute.
Controlul a avut ca scop depistarea problemelor cu care se confruntă unitatea medicală, înainte de a începe procesul de acreditare, programat pentru toamna acestui an.
Inspectorii au verificat traseele unui pacient covid şi al unuia non-Covid, iar problemele descoperite au fost numeroase, scrie europafm.ro
Printre neregulile constatate s-au numărat cele legate de capitolul siguranţa la incendiu. În saloanele în care erau pacienţi conectaţi la aparate de oxigen, existau lumânări sau brichete, posibile surse de incendiu.
În plus, nu se făcea monitorizarea concentraţiei de oxigen, iar instalaţiile electrice erau folosite, uneori, depăşindu-se capacitatea acestora, utilizându-se şi prelungitoare.
Alte încăperi, complet renovat, nu au fost prevăzute cu senzori de fum, foc sau monoxid de carbon. Uşile de evacuare în caz de incendiu nu puteau înlesni evacuarea, pentru că nu au sistem de declanşare automată la pornirea alarmei de incendiu sau nu au mânere antipanică şi nu se deschid spre exterior.
Căile de evacuare aveau becurile arse şi nici nu permiteau evacuarea pacienţilor pe targă. Inspectorii au mai descoperit și o serie de probleme legate de igienă și curățenie, dar și la capitolul comunicare cu familiile pacienţilor şi cu pacienţii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024