În urmă cu puțin timp cei 33 de consilieri județeni au votat pentru pentru alegerea celor doi vicepreședinți.
Propunerea PSD a fost pentru susținerea lui Dorin Birta pentru un nou mandat de vicepreședinte, în timp ce ALDE și Pro România l-au susținut pe Bogdan Dăscălescu.
Viorel Iliuță, liderul PNL din plenul județean a luat cuvântul și a transmis faptul că având în vedere negocierile politice din CJ, liberalii nu au avut o persoană care să fie susținută pentru funcția amintită.
Desemnarea vicepreședinților s-a făcut prin vot secret, în spatele cortinei de pe scenă.
Cum nu a existat concurență pentru cele două posturi de vicepreședinți, rezultatele au putut fi anticipate.
Surpriza a apărut în schimb la numărul de voturi obținut de fiecare candidat în parte, Bogdan Dăscălescu care vine dintr-o formațiune politică mai mică și care nu a câștigat alegerile la Botoșani adunând mai multe voturi decât Dorin Birta, ales de pe listele PSD.
Dorin Birta a obținut 21 de voturi pentru și 12 împotrivă în timp ce, Bogdan Dăscălescu a fost votat în unanimitate de toți cei 33 consilieri împotrivă având zero voturi împotrivă.
Din comisia de numărare a voturilor au făcut parte consilierii județeni Sergiu Marian, Claudiu Vrajotis, Gheorghe Nazare și Mihaela Hrițcu Lafontain.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024