Cu incertitudinea pe umeri privind începutul acestui sezon competițional, FC Botoșani și-a prezentat totuși noile achiziții.
A făcut-o în dimineața zilei de vineri, 22 iulie 2016 cu două zile înainte de meciul pe care ar fi trebuit să-l dispute în prima etapă din campionat.
”Am încercat în această vară să primenim lotul în urma plecărilor care au avut loc, am pierdut jucători importanți dar eu cred că, cei care au venit vor face față cu succes. Toți cei care sunt în acest moment la FC Botoșani cred că pot face față cerințelor și sunt convins că la final ne vom putea bucura de o participare pe prima scenă fotbalistică”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
Tehnicianul a subliniat că la acest moment nu i s-a trasat un obiectiv anume de către conducere însă propriul targhet este ca FC Botoșani să joace și anul viitor în Liga 1. Cu ajutorul jucătorilor cooptați în echipă.
”Sunt toți jucători cu calități, urmează ca ei să demonstreze pe parcursul campionatului că au fost soluții viabile 100%. Ține de mai mulți factori, de adaptabilitatea lor la echipă, la oraș, la toți factorii externi care pot influența. Toți sunt jucători de calitate, indiferent de evoluțiile lor, trebuie să-i apreciem pentru a se putea integra”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
Iată noile achiziții:
Nume jucător | Poziție |
Lorand Fulop | mijlocaș central |
Andrei Hergheligiu | atacant |
Cătălin Golofca | atacant |
Călin Albuț | portar |
Mihai Roman | mijlocaș defensiv |
Victor Astafei | atacant |
Răzvan Greu | mijlocaș central |
Claudiu Juncănaru | mijlocaș central |
(G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024