Tânărul ar fi indus în eroare două persoane din municipiul Botoșani.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetări a reieșit faptul că acesta, în perioada 10 octombrie – 11 noiembrie 2024 ar fi indus în eroare două persoane, din municipiul Botoșani, cărora le-a prezentat documente din care rezulta faptul că deține un imobil, pe care il oferă spre închiriere, context în care solicita plata chiriei și a garanției.
În realitate, acesta nu era proprietar pe locuința respectivă.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la peste 6.500 de lei, fiind recuperat parțial.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.
Scandal monstru pe terasa unui bar, tânăr adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
FC Botoșani a reziliat contractul unui jucător: A marcat un singur gol în 25 de meciuri
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
Crăciunul pe rit vechi 2025. Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului.
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
FC Botoșani are emoții cu transferul iernii, se așteaptă decizia FIFA
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile