Echipa susținută de noul președinte al USR, Elena Lasconi, pentru conducerea partidului a obținut 8 din cele 24 de locuri în Biroul Național al Uniunii Salvați România, la congresul de sâmbătă, la care fosta jurnalistă a fost desemnată candidat al partidului la alegerile prezidențiale.
Cei 24 de membri ai Biroului Naţional au fost aleşi prin votul celor 600 de delegaţi care au participat sâmbătă la Congresul extraordinar al USR.
Potrivit statutului USR, cel de-al 25-lea membru al Biroului Naţional este preşedintele partidului, ales prin votul electronic al tuturor membrilor, adică Elena Lasconi.
Duminică, de la amiază are loc prima ședință a noului BN al USR, au declarat pentru HotNews.ro surse din partid.
Printre cei 24 de membri ai noului Birou Național nu se regăsește vreun reprezentant al USR Botoșani.
De altfel, din noua structură de conducere lipsesc și foștii președinți Dan Barna și Cătălin Drulă.
FOTO: https://www.facebook.com/USRUniuneaSalvatiRomania
Pompierii din Botoșani intervin pentru a preveni pericolele provocate de vântul puternic
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
OFICIAL: Cele două subprefecte eliberate din funcție și înlocuite cu un tânăr afacerist
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
30 de ani de pușcărie pentru ucigașul Mariei, fetița de la Albești
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile