Modificările care ar putea urma să aibă loc în programa școlară din acest an, au iscat deja numeroase controverse, atât printre părinți, cât și în rândul elevilor care nu pare încântați de noile materii.
Pe de altă parte, elevii ar putea studia obligatoriu informatica, și ”Educația interculturală” sau ”Educația pentru cetățenie democratică”. Nu toți copiii sunt încântați, așa că au făcut petiții. Planul – cadru prevede ce discipline să studieze elevii de clasele V-VIII și câte ore să fie alocate, pe săptămână, fiecarei materii.
Conform celor trei variante ale ministerului educației, limba și literatura română ar pierde față de situația prezentă o oră, la clasa a 5-a.
Biologia ar pierde și ea o oră pe săptămână într-una dintre variantele de programă pentru clasele V-VIII. Iar Geografia și Istoria ar pierde și ele câte o oră pe săptămână la clasele a V-a, a VI-a și a VII-a. Latina, studiată în prezent la clasa a VIII-a, ar urma să dispară din programă.
O altă modificare vizează numarul orelor în care copiii ar trebui să facă mișcare la școală. În prezent, elevii de clasele V-VII pot face 2-3 ore de Educație Fizică și două ore în clasa a VIII-a, iar în variantele de plan cadru, sportul pierde o oră pe săptămână fie la toate clasele, fie la o parte din ele.
În schimb, ar urma să apară materii noi. Conform Legii Educației, elevii de gimnaziu vor avea obligatoriu ore de informatică. Iar în locul educației civice ar urma să apară: Educație pentru drepturile copilului la clasa a V-a, Educație interculturală la clasa a VI-a , Educație pentru cetățenie democratică la clasa a VII-a) și Educație economică la clasa a VIII-a).
Reprezentanții elevilor contestă modificările și spun că variantele propuse nu vizează o reformă în educație. Horia Onița, președintele Consiliului Elevilor: “Trebuie să schimbăm filosofia și modul în care sunt văzute disciplinele. Dacă schimbăm o oră în plus și în minus nu schimbăm modul în care se predă în România. Să scădem numîrul orelor de română este catastrofal din punctul nostru de vedere”
Și în mediul on-line au apărut critici, iar oamenii au semnat chiar o petiție prin care cer menținerea orei de latină la clasa a 8-a. Reprezentanții institutului de Știinte ale Educației acceptă criticile și spun că niciuna dintre cele 3 variante nu e finală.
Ciprian Fartusnic, președintele ISE: ”Nu sunt variante decise, să ne ajute să înțelegem mai bine ce ne dorim de la un astfel de absolvent și să vedem care sunt aceste discipline care au șansele să dezvolte aceste competențe ale elevilor”. Proiectele sunt în dezbatere publică până pe 23 ianuarie, urmând ca varianta finală să fie avizată de Instittul de Știnte ale Educației între 8 și 10 februarie.
Proprietarii unui parc comercial din Botoșani investesc într-un mall uriaș din București
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Copiii și tinerii, eroi ai siguranței: Lecții de prevenire a dezastrelor
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Tânăr prins atât de beat pe drumul Botoșani - Suceava încât abia mai putea vorbi
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
1000 de euro pentru un loc de muncă: O kazahă a căzut victimă unei escrocherii
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024