Sute de botoșăneni au venit să doneze de la începutul lunii ianuarie. Numărul donatorilor a crescut considerabil.
Centrul de Transfuzie Sanguină din Botoșani şi-a reluat activitatea începând cu data de 3 ianuarie 2024, personalul având, totodată şi o surpriză plăcută din partea cetățenilor.
În prima zi de de după vacanţa destinată sărbătorilor de iarnă, numărul persoanelor care au venit să doneze a crescut de zece ori mai mult, comparativ cu prima zi a anului trecut.
Dacă în data de trei ianuarie 2023, s-au prezentat şase persoane pentru facerea acestui gest umanitar, anul acesta botoșănenii au depășit recordul, mobilizându-se aproximativ 60 de oameni.
Anul acesta, într-o zi obișnuită se prezintă de trei ori mai mulți donatori față de anul precedent.
Motivul care i-a atras pe donatori ar putea fi creșterea semnificativă a valorii tichetelor de masă. Valoarea inițială a unui astfel de tichet era de 69 de lei, iar în prezent, cei care au donat primesc șapte bonuri de masă în valoare totală de 280 de lei.
Până în prezent au fost sute de persoane din care fac parte persoanele care donează frecvent, urmate apoi de aparținătorii unor pacienți aflați în stare gravă, iar ultima categorie este definită de acei donatori care se prezintă la Centru pentru beneficiile obținute în urma donării de sânge (zi liberă pentru odihnă, tichete de masă).
În urma creșterii referitoare la tichetele de masă unii botoșăneni au venit să doneze chiar şi după o perioadă de 15 ani.
Cu paharele de ceai în mână, donatorii s-au înghesuit la coadă, unii așteptând recoltarea, alţii stând la coadă pentru examenul medical şi acordul medicului, iar alte câteva persoane aflându-se deja în sala de recoltă.
Botoşănenii care doresc să doneze sânge, indiferent de cauza actului în sine, o pot face la Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiu, situat în apropierea Spitalului Judeţean „Mavromati”.
Înaintea recoltării, donatorii trebuie să treacă printr-un examen medical, să cunoască în detaliu starea de sănătate actuală cu scopul completării unui chestionar legat de acest lucru, precum şi efectuarea unor teste cum ar fi: glicemia, grupa sanguină şi hemoglobina.
De asemenea, donarea reprezintă recoltarea unei cantităţi de 400-450 de ml de sânge, care din punct de vedere cantitativ se reface în aproximativ trei ore, iar calitativ în trei săptămâni. Următoarea donare se poate face după trei luni.
Rezultatul analizelor poate fi eliberat după 72 de ore de la recoltare.
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile