Ada Macovei, inspectorul școlar general și Monica Adăscăliței, șefa DSP au ajuns și la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Colegiul Național AT Laurian.
Au fost întâmpinate de cei doi directori ai colegiului, Daniel Marius Bucătariu în calitate de director plin și adjunctul Ioan Onofrei.
Ceremonia a avut loc asemenea anilor precedenți pe terenul de sport al Laurianului unde însă numărul de elevi prezenți alături de părinți a fost unul extrem de redus.
Este vorba despre copiii din ciclul gimnazial care au ascultat cuvântările celor prezenți.
„Suntem la școala mea, aici au învățat și membri ai familiei mele din trecut, și eu, și copilul meu. Așa cum învață și copiii dv. astăzi. Vă doresc să păstrați renumele școlii și să duceți mai departe așa cum au făcut-o generații și generații de elevi și de profesori performanți, oameni cu totul și cu totul deosebiți și speciali. Vă asigur de toată prețuirea, de tot sprijinul, vă mulțumesc pentru primirea și în cadru festiv și ocazionată de alte evenimente, dar și inopinată, pentru că vin în școli și neanunțat”,
Ada Macovei, inspector școlar general
Liceenii au intrat direct în sălile de curs, pentru a nu fi produsă aglomerație, în contextul restricțiilor sanitare sub auspiciul cărora s-a intrat în noul an școlar.
După Laurian, Ada Macovei și Monica Adăscăliței s-au deplasat către Școala nr. 11 din municipiu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dieta hipocalorică devine mai ușoară: Cum te ajută suplimentele Kindora să te simți mai bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024