Lucrările la noua Centrală de Energie Termică a oraşului sunt practic finalizate. La SC Modern Calor SA se află deja reprezentanţii GE Jenbacher Energ, compania din Austria de la care s-au achiziţionat cele două motoare de cogenerare.
Punerea în funcţiune a noului sistem este deja o chestiune de ore.
„Astăzi, cel târziu mâine, ar trebui să pornim motoarele, să facem probe, după aceea trebuie să le lăsăm în probe timp de 72 de ore şi de săptămâna viitoare să putem funcţiona măcar cu un motor”, ne-a declarat
Ion Diaconu, director general SC Modern Calor SA. Chiar în perioada de probe se va produce energie electrică şi se va livra în Sistemul Energetic Naţional, dar şi agent termic pentru apă caldă. Deşi intrarea în probe era iniţial programată pentru jumătatea lunii septembrie, conducerea societăţii de termoficare susţine că lucrările sunt în grafic deoarece termenul limită de finalizare este 30 noiembrie 2012.
"Să fim foarte mulţumiţi"
„Este un proiect foarte complex şi să fim foarte mulţumiţi că avem noile instalaţii în sezonul rece următor. Eu mă declar chiar foarte mulţumit pentru că ne-am sincronizat, putea să dureze până la 30 de zile până să obţinem licenţa de la ANRE ca să putem livra energie electrică, am obţinut-o, deci am mers cumva în paralel, etapa de punere în funcţiune cu etapa în care trebuia să solicităm ANRE-ului licenţă”, a mai spus
IonDiaconu. Acesta este convins că
noul CET va funcţiona fără nici o problemă.
„E ca şi cum ai porni un motor de Audi, motoarele sunt probate pe stand înainte să fie livrate, au fost colegi care au participat la această probă, n-am nici o emoţie”, a concluzionat
Ion Diaconu. Noul CET a fost construit în cadrul unui program european şi costă circa 70 de milioane de lei.
CITEŞTE ŞI:
Noul CET intră în probe cu austrieci...