Angel Iulian Călin, noul manager al Spitalului Județean de Urgență Mavromati, numit prin dispoziție a președintelui Consiliului Județean a avut prima ieșire publică, după preluarea funcției de conducere.
A venit la conferința de presă cu întreg board-ul de conducere al spitalului, respectiv Ștefan Bercea, directorul medical, Geanina Ungureanu, directorul economic, Coca Crâșmaru, directorul de îngrijiri.
„A fost pentru mine o onoare că am fost numit, o provocare cunoscând și interesându-mă de situația în care se află la momentul de față spitalul. Să știți că lucrurile care ar trebui prima dată punctate este că-mi asum acest management, cu tot cu trecutul meu, cu expertiza de care am dat dovadă la locurile de muncă pe care le-am ocupat de-a lungul perioadei mele profesionale și sunt înconjurat de o echipă foarte bună și puternică”,
Angel Iulian Călin, manager Spitalul Județean Mavromati
Mesajul care s-a dorit a fi transmis a fost acela că spitalul va fi condus în echipă, punându-se accent pe ideea de unitate: „Nu voi săvârși acte de management și hotărâri de unul singur, voi coagula și voi forma tot timpul o opinie și o asumare a întregii echipe”.
În cele zece zile dela numire, noul manager a reușit să ajungă pe toate secțiile interioare și exterioare, pentru discuții cu personalul. Mai puțin la Secția Darabani unde urmează să ajungă în cursul acestei săptămâni pentru a avea discuții și cu primarul din acest oraș și pentru a pune la punct strategia pe viitor.
Urmare a vizitelor pe secții, Angel Iulian Călin a ținut să facă un „laudatio” personalului din spital.
„Poate vi se pare un pic deplasat că încep cu asta, dar eu cred că trebuie să aduc acest punct de vedere al meu. De la numirea mea până astăzi, când suntem împreună aici, am făcut un periplu pe la toate secțiile Spitalului Mavromati, și cele externe și cele interne”,
Angel Iulian Călin, manager Spitalul Județean Mavromati
Dacă a avut alte așteptări, șeful de la Mavromati nu a dezvălui. În schimb a arătat că a fost impresionat de ceea ce a găsit pe secții și astfel a ajuns la alte întrebări fără răspuns și anume adresabilitatea scăzută din partea pacienților către spitalele botoșănene.
„Plăcut impresionat am fost de dotarea cu materiale sanitare și toată tehnica medicală care este pusă la dispoziția și în slujba cetățeanului. Vreau să vă spun că pe unele secții, dotările medicale practic nu sunt un lux. Sunt un nivel la care trebuie să fim în anul 2023, pentru a deservi pacienții. Aceste dotări au fost făcute oarecum prin efortul concentrat al medicilor care au solicitat și prin efortul ordonatorului de credite care este Consiliul Județean și conducerea Consiliului Județean”,
Angel Iulian Călin, manager Spitalul Județean Mavromati
A avut discuții și cu personalul medical și non-medical care „dă dovadă de profesionalism” și a văzut o „voință a cadrelor medicale care suplinesc deficitul de personal resimțit în întreaga economie națională pe diverse paliere”.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024