Abia învestit, noul reprezentant al Guvernului în teritoriu a intrat direct într-un protest stradal organizat de sindicatele din sănătate. După cinci zile în care au pichetat sediul Consiliului Județean, protestatarii și-au îndreptat atenția și către Prefectură.
O delegație formată din lideri sindicali locali dar și un reprezentant al organizației de la nivel național a intrat la prefect pentru a-i prezenta principalele nemulțumiri care au fost prezentate pe larg într-o intervenție de aproximativ 20 de minute. Sindicaliștii au cerut să le fie acordate tichetele de masă angajaților de la Spitalul Județean Mavromati dar și ca 111 asistenți medicali să fie promovați în grad principal și să beneficieze astfel de remunerația financiară corespunzătoare. Au mai cerut să fie eliminate dezechilibrele din sistemul de sănătate și au semnalat că, există riscul ca din vară, odată cu majorarea salariului minim pe economie, femeia de serviciu să aibă același salariu cu un medic rezident.
”Cum s-au găsit bani pentru înarmarea României sau mai știu eu ce, sunt convins că actualul Guvern tehnocrat poate să decidă că sănătatea și învățământul sunt priorități naționale. Statul trebuie să înțeleagă odată că sănătatea este prioritară, cred că este momentul zero în care toată lumea și cei din sistemul medical dar și autoritățile să facem front comun pentru rezolvarea problemelor” - Marius Sepi prim-vicepreședintele Sindicatului Sanitas.
Dan Nechifor, prefectul județului le-a transmis că-i înțelege perfect.
”Vreau să vă asigur de tot sprijinul meu, sau de tot sprijinul Instituției Prefectului pentru că prefecții se schimbă dar Instituția Prefectului va rămâne în continuare. Cu atât mai mult cu cât soția mea lucrează în asistența socială, deci știu foarte bine care este nivelul de salarizare și diferențele de salariu între… și eu aș vrea ca aceste diferențe să nu se amplifice ci, din contră, să se uniformizeze” – Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.
Prefectul le-a dat asigurări sindicaliștilor că le va transmite cerințele către prim ministrul României, Dacian Cioloș. (G.E.)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024