Noul prefect şi-a început mandatul cu emoţii şi mulţumiri USL-ului - VIDEO
Adrian Constantinescu a fost învestit sâmbătă la amiază în funcţia de prefect al judeţului Botoşani. Ceremonia a avut loc în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ, în faţa a peste 120 de persoane. Ceremonia a fost condusă de ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi.
Acesta a dat mai întâi citire actului normativ privind aplicarea mobilităţii înalţilor funcţionari publici pentru Cristian Roman, care redevine astfel a doua oară inspector guvernamental şi apoi hotărârii de numire. „Şi Guardiola de la FC Barcelona a plecat”, a spus Roman când i s-a dat cuvântul. Noul prim reprezentant al Guvernului în judeţ a fost vizibl emoţionat în timpul discursului şi a mulţumit în faţa întregii asistenţe liderilor USL Botoşani pentru că au avut încredere în el şi i-au mijlocit punerea în funcţie. La festivitate au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac, primarii de Botoşani, Dorohoi şi Săveni, mai mulţi primari USL de comune, precum şi directori de instituţii.