A doua zi după învestitură preşedintele Consiliului Judeţean a făcut public că s-ar fi depistat nereguli financiare importante atât la instituţia care o conduce, cât şi la cele subordonate. Acestea ar fi fost descoperite cu ocazia unui control al Curţii de Conturi.
„Sunt lucruri grave”, a afirmat
Florin Ţurcanu. Potrivit acestuia s-ar fi verificat deocamdată doar aproximativ 15% dintre licitaţii şi s-ar fi imputat deja 1,3 milioane de lei Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) şi 500.000 de lei Consiliului Judeţean pentru lucrări plătite şi neefectuate. DJDP ar fi decontat situaţii fictive cu deszăpezirea.
Şi asta nu ar fi tot. „Plus avem vreo şase-şapte procese care toate sunt litigii privind sume de bani. Numai la proiectul de la Apa Grup avem până acum, ce am derulat noi 45 de miliarde. Dacă noi pierdem procesele toţi banii ăştia trebuie daţi din bugetul CJ şi dacă le adunăm toate se adună milioane de euro”, a afirmat
Florin Ţurcanu.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu s-a instalat la CJ cu ameninţări la Ţâbuleac – VIDEO
El l-a chemat marţi pe Romeo Caciuc, directorul DJDP, pentru o discuţie pe seama celor menţionate.
„Am să cer audit intern, n-am voie să cer audit extern pentru că, fiind unitate publică avem audit propriu”, a menţionat
şeful CJ. DJDP se află într-o situaţie financiară jalnică după ce la începutul anului majoritatea USL din CJ nu i-a inclus în buget nici măcar bani pentru activitatea de iarnă.
CITEŞTE ŞI:
Jale la drumurile judeţene, DJDP are datorii de 1 milion $