Statutul cadrelor militare va fi modificat, iar una dintre reguli va fi aceea că purtătorii de uniformă sunt obligați să participe la misiuni în afara teritoriului național.
Ministerul Apărării Naționale a elaborat un proiect de lege care va reglementa noul Statut al cadrelor militare și care se va aplica pentru angajații din toate instituțiile militare ale României: MApN, Ministerul Afacerilor Interne, SRI, SIE, SPP și STS.
Una dintre prevederi, scrie romanialibera.ro, este obligația cadrelor militare de a participa “la misiuni în afara teritoriului statului român, în funcție de cerințele și interesele de securitate și apărare ale statului român ori pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin convenții și tratate internaționale”.
Legea afirmă că sunt cadre militare persoanele cu grade de subofițeri (pornind de la sergent), maiștri militari și ofițeri. Deci noua lege nu se aplică soldaților și gradaților, chiar dacă și ei sunt militari profesioniști.
Cu privire la grade, se remarcă dispariția celor de sergent major și de maistru militar principal, ceea ce va simplifica ierarhia și o va echivala mai ușor cu cea din alte țări NATO.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CLIPUL ZILEI: Mesajul primarului Cosmin Andrei la Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
S-a cerut DEMISIA prefectului la protestul MAI - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile