Inspectoratul Școlar Județean Botoșani informează asupra publicării in Monitorul Oficial al României din 31 ianuarie 2017 a Ordinului ministrului educației naționale privind modificarea și completarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, se arată într-un comunicat de presă.
Prin urmare, în conformitate cu art. II, alin 1, candidații care depășesc vechimea de 7 ani de predare efectivă la catedră cu statut de cadru didactic calificat, precum și candidații care au susținut examenul național de definitivare în învățământ în trei sesiuni fără să promoveze, dar care au finalizat de fiecare dată reluarea stagiului de practică cu durata de 1 an școlar, se pot înscrie pentru susținerea acestui examen în sesiunea 2017.
Înscrierea se va face la unitatea de învățământ în conformitate cu art. 1, alin 2, al ordinului mai sus menționat.
Dosarele de înscriere, întocmite în conformitate cu art. 7 din OMENCS nr. 5087/2016, vor fi depuse de către unitățile de învățământ la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani până cel târziu în data de 9 februarie 2017.
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Vacanța de primăvară 2025: Când începe și câte zile libere au elevii
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Ioana Ignat, detalii despre schimbările din viața ei: Ce spune despre relația cu Sebastian Dobrincu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Se oprește apa din cauza unor lucrări, vor fi afectate trei străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile