În urma unui control, Nova Apaserv a primit o amendă în valoare de 3.000 de lei
Serviciul de control în sănătate publică din cadrul DSP Botoșani a desfășurat mai multe controale în primele cinci luni ale anului.
Astfel, printre acțiunile de control realizate a fost și cea privind condițiile de aprovizionare cu apă potabilă a localitățile din mediul urban.
În cadrul acțiunii au fost verificate un număr de 3 stații de tratare și distribuție a apei potabile, administrate de SC Nova Apa Serv, stații de tratare care corespund celor trei zone mari de aprovizionare cu apă ale județului Botoșani: ZAP Bucecea – Cătămărăști, ZAP Ștefănești – Trușești, ZAP Darabani
Potrivit directorului DSP Botoșani Teodor Ferariu, la ZAP Darabani a fost aplicată de 3.000 de lei din cauza lipsei unei stații de tratare automată a apei. De asemenea, s-au prescris termene de remediere a neconformităților constatate.
„Dar am înțeles că cei de la Nova Apaserv anul acesta au în plan achiziția și montarea unei stații de tratare automată” a fost concluzia lui Teodor Ferariu
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024