Plata serviciilor S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani este reglementată prin proceduri de lucru care stabilesc clar care sunt pașii pe care trebuie să-i parcurgă o persoană fizică sau juridică în relația cu operatorul.
Astfel, S.C. Nova Apaserv Botoșani informează populatia cu privire la faptul că angajații societății pot încasa în teren, cu chitanță, doar serviciile cuprinse în cadrul facturilor emise de societate.
Consumatorilor li se aduce la cunoștință faptul că este interzisă încasarea oricăror altor tipuri de servicii sau produse (reparații la instalația interioară, înlocuire contori, sigilare contori, execuția sau modificarea branșamentelor etc.).
Aceste servicii nu fac obiectul unor plăți efectuate direct în teren iar angajații desemnați pentru activitatea de încasare au obligația de a prezenta o legitimație de serviciu valabilă.
Pentru a menține transparența și integritatea proceselor interne, S.C. Nova Apaserv Botoșani monitorizează și sancționează orice abatere de la această procedură, prin toate mijloacele legale și administrative disponibile. Respectarea acestui principiu reprezintă atât o obligație legală, cât și o responsabilitate morală asumată constant de companie.
În cazul în care utilizatorii sau colaboratorii societății observă practici neconforme cu regulamentul privind încasările, îi încurajăm să informeze conducerea companiei. Pentru raportarea aspectelor menționate anterior, S.C. Nova Apaserv pune la dispoziția persoanelor care doresc sa faca o astfel de sesizare (care poate fi probata), adresa de e-mail [email protected], unde aceste sesizări sunt înaintate exclusiv conducerii în condiții de confidențialitate.
S.C. Nova Apaserv Botoșani asigură toți utilizatorii serviciilor sale, partenerii și angajații, că vor fi luate toate măsurile necesare pentru a preveni și sancționa orice practici ilegale în desfășurarea activităților sale, atât în relațiile cu persoanele fizice, cât și cu cele juridice.
Magic Event's Zăicești se deschide în mai cu eleganță exclusivistă și tehnologie de ultimă generație
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Nova ApaServ, anunț privind plata facturilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Peste 200 de elevi botoșăneni nu au dat simularea la matematică
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile