Operatorul licenţiat de apă şi canalizare evaluează în această perioadă cabinetele medicale pentru care Consiliul Judeţean şi-a dat acordul să le pună gaj la bancă. Societatea încearcă să obţină o scrisoare de garanţie bancară care să o ajute în rezolvarea problemei datoriilor la stat.
În luna iunie, la puţin timp după instalarea noii conduceri a CJ, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a deblocat conturile la SC Nova Apaserv SA, acordând o perioadă de două luni pentru stingerea debitelor. Compania încearcă de atunci să amâne plata timp de jumătate de an sau să perfecteze un grafic de eşalonare.
„Încercăm şi o variantă, şi cealaltă, să vedem cum rezolvăm. Având în vedere că societatea este una de interes public poate ar trebui totuşi tratată în alt mod”, ne-a declarat
Gabriel Cârlan, director general SC Nova Apaserv SA.
CITEŞTE ŞI:
170 de miliarde de lei vechi - cel mai mare proces pierdut de o unitate de stat
Pentru o eşalonare este însă necesară o scrisoare de garanţie bancară, iar unităţile de profil contactate solicită anumite bunuri drept gaj, condiţie pe care societatea nu o poate îndeplini.
„Nu avem cu ce garanta. Avem utilaje închiriate, aici stăm în chirie, nu avem bunuri”, a mai spus
Gabriel Cârlan. În aceste condiţii plenul CJ a aprobat aducerea în garanţie a unor cabinete medicale, care acum se evaluează pentru a se vedea dacă au o valoare care permite obţinerea scrisorii bancare.
CITEŞTE ŞI:
Sistem în premieră de furnizare a apei gândit pentru „săracii” din ANL-uri