Cei nici mai mult, nici mai puţin de 524 de angajaţi par să fie totuşi prea puţini pentru SC Nova Apaserv SA ca să reducă pierderile uriaşe din reţeaua de apă şi canalizare.
Sau cel puţin asta a reieşit din şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Judeţean Botoşani, în care s-a aprobat scumpirea tarifelor atât pentru populaţie, cât şi pentru instituţii şi agenţii economici.
În cadrul amintitei întruniri, consilierul judeţean Radu Anton a solicitat conceperea unui plan de diminuare a pierderilor de apă, dat fiind faptul că nivelul acestora este de 57%.
Mai exact, nici măcar jumătate din apa intrată în sistem nu ajunge să fie facturată.
Reprezentanţii CJ Botoşani au refuzat însă categoric propunerea, explicând că întocmirea unui astfel de program în doar două luni este o propunere corectă, dar este irealizabilă.
„De ce? În documentele solicitate la concurs pentru constituirea consiliului de administraţie, noi am prevăzut în scrisoarea de aşteptări pentru noul CA, să facă într-o perioadă rezonabilă o strategie a pierderilor care se face de către o firmă specializată, pe care am solicitat-o şi în mandatul precedent, dar între timp au fost schimbările care au fost şi având în vedere că, consiliul de administraţie era pe final, s-a reluat acum cu noul CA”,
Iulian Micu, reprezentantul CJ în AGA de la SC Nova Apaserv SA.
Acesta a mai arătat că strategia de micşorare a pierderilor trebuie făcute de o altă companie, pe baza unui contract semnat cu SC Nova Apaserv SA.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024