Polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea faptelor cu violență.
La data de 25 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, în zona de competență.
Astfel, au fost vizate zonele localurilor publice și cele în care se formează aglomerări de persoane, fiind controlate 4 societăți comerciale și legitimate peste 40 de persoane.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.900 de lei. Dintre sancțiuni, 4 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
(Sursa foto - Sabotorii)
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024