Am văzut şi câţiva parlamentari care în loc să-l promoveze pe Eminescu şi implicit judeţul, îşi scot în faţa realizări imaginare. Şi, din când în când, pentru a ne arăta cât de patrioţi sunt, îşi trag câte o ie şi bagă repede 15 poze pe Facebook.

Am văzut şi şefi de la Judeţ care au în subordine Memorialul Ipoteşti şi care au lăsat „Fetele din Botoşani” să-i facă reclamă. Că ei sunt ocupaţi cu alte treburi. Cu schimbatul maşinilor de exemplu.

Am văzut parlamentari şi aleşi locali depunând coroane la bustul „Luceafărului” de lângă ruina care cândva avea un nume: „Teatrul Mihai Eminescu”. Când vine vorba să şi facă ceva pentru teatrul acesta - o pată uriaşă de ruşine pe obrazul unui întreg judeţ - dau vina unii pe alţii.

Dar am văzut chiar şi câţiva scriitori care până nu cu multă vreme în urmă, în numele „demitizării” şi „umanizării” poetului naţional, îl porcăiau ca pe ultimul proletcultist.

Şi am văzut o tânără cu ifose de poetă care s-a urcat pe scenă şi a început să citească din prea plinul creaţiei sale din care reieşea că-i tare supărată fiindcă România îi bagă mădularul într-însa când doarme.

Nu cred că unul dintre ei dă măcar doi bani pe Eminescu. Fiecare ar fi putut face mult mai mult pentru Eminescu şi implicit pentru Botoşani şi România. Dar e infinit mai simplu să te arăţi pătruns de fiorul eminescian pe 15 ianuarie, când se aprind atâtea blitzuri.

Luni, pe seară, la Casa Tineretului, la debutul galei de decernare a Premiilor Eminescu, jumătate din sală era goală. Pe la aceeaşi oră era coadă la deschiderea KFC. Este o realitate crudă….

Dacă am fi în locul celor care ar putea să facă mai mult pentru Eminescu, probabil că mulţi dintre noi am da pe „Luceafăr” tot atâţia bani câţi dau şi cei pe care îi înjurăm că nu fac mai nimic.

Cam ăştia suntem.

PS: Când scriam aceste rânduri am aflat că, de Ziua Culturii Naţionale, PSD-ul şi-a mai dat jos un Guvern. Acesta da respect pentru Eminescu.

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL