Astăzi, la noul cămin al copiilor din centrul
„Șansa mea”, era agitație. Cele nouă angajate ale patronului binefăcător, împreună cu cinci voluntari, lustruiau geamurile, ștergeau parchetul nou și urmele de var de pe tocurile ușilor.
„Mai așteptăm să mai vină încă vreo patru, cinci doritori să ajute. Până la 5 seara vreau să scot untul din ei”, spune
Ionel Roșu, râzând.
„Fiecare ajută cu ce poate, eu am echipă de fete care sunt profesioniste, celelalte sunt gospodine și cu o cârpă, cu un aspirator, lucrează zi de zi”, a mai spus acesta, încrezător.
Ca să dea o mână de ajutor la curățenie a venit și
Silvia, care are și ea un băiețel bolnav de autism.
„Grădinița «Șansa mea» i-a oferit o șansă copilului meu timp de doi ani, și acum a venit rândul să întorc gestul”, spune femeia.
Și Luminița a ales să vină astăzi ca să sprijine copiii.
„Pur și simplu am vrut să vin, să ajut, să fiu de folos. Este prima dată când fac voluntariat, dar intenționez să mai vin”.
Ionel Roșu, patronul
societății Admir, și-a mobilizat echipa de curățenie și, cu dârzenie, speră ca până mâine camerele mari și încăpătoare să poată primi copiii sub acoperișul lor.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Plăteşte în cârnaţi şi fasole! Un patron din Botoşani caută femei harnice pentru curăţenie