Maniera superficială în care unii au tratat lecțiile de Geografie în școală are repercusiuni mai târziu, la locul de muncă.
Ca de exemplu într-un loc de muncă bine plătit de la un minister deloc lipsit de importanță cum este cel al Dezvoltării. Ori din solidaritate cu cei care au gafat în privința manualelor de Geografie, ori dintr-o pură neglijență la serviciu sau din oboseala cauzată de prelucrarea datelor ce țin de vreo materie neglijată în școală, funcționarii care se ocupă de comunicarea pe Facebook (Da! Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu a neglijat acest aspect) au spus că Municipiul Rădăuți face parte din județul Botoșani.
Într-o postare cu privire la proiectele derulate și contractele încheiate prin Programul Operațional Regional apare menționat faptul că „în Rădăuți, jud. Botoșani” va fi reabilitată Şcoala Gimnazială Specială «Sfântul Stelian». Administratorii paginii de Facebook nu au omis să spună că „oferă încă din 1991 educație, îndrumare și ocrotire celor peste 150 de elevi cu diferite forme de dizabilități, înscriși la unitatea de învățământ” precizează Obiectiv de Suceava.
Botoșani, sub COD GALBEN de vânt puternic
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
BLOCADA la Botoșani: Zeci de permise reținute și SUTE de sancțiuni aplicate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Botoșănean reținut după ce a fost prins beat și fără permis la volan
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Stră-strănepotul lui Mihai Eminescu derulează afaceri de milioane în România și Franța
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Bogdan Boeru, un rocker în turneu cu o carte nouă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile