O delegaţie din care au făcut parte aproximativ 15 cetăţeni ai comunei Ştiubieni a ajuns joi la Instituţia Prefectului, pentru a aduce în atenţia noului reprezentant al Guvernului în teritoriu, Dan Şlincu, situaţia cu care aceştia se confruntă, după ce au susţinut un protest şi în faţa primăriei de comună, se arată într-un comunicat sosit pe adresa redacţiei.
În acesta se menţionează că, în mai multe rânduri, cetăţenii au explicat că rămân fără păşuni pentru că o comisie responsabilă să stabilească ce terenuri degradate vor fi împădurite printr-un program naţional a produs erori, în sensul că lucrările vor avea loc pe o suprafaţă nedegradată.
La această situaţie s-a ajuns după ce în 2009, Consiliul Local Ştiubieni a aprobat o hotărâre prin care comuna să fie înscrisă în programul de împăduriri al terenurilor degradate dar fondurile au fost acordate abia anul trecut. În tot acest timp, aproximativ 35 de fermieri au primit prin concesiune ca păşune o parte din terenurile care urmează să fie împădurite.
Mai mult, aceştia au susţinut că există într-adevăr terenuri degradate însă nu cele pe care acum societatea care a câştigat licitaţia şi-a propus să execute lucrările de împăduriri.
„Noi credem că acea comisie nu a fost în teren, ori dacă a fost, nu şi-a făcut treaba. Dacă este degradat, de ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură acordă subvenţii pentru acel teren? Banii nu se dau pentru terenuri degradate. Mai mult de jumătate din locuitori trăiesc din acele suprafeţe. Nu locuim la Botoşani să avem locuri de muncă. Trăim din creşterea animalelor. Ori, dacă rămânem fără păşuni, ce facem cu animalele?”, a fost punctul de vedere al locuitorilor comunei Ştiubieni.
La întâlnirea cu prefectul judeţului a participat şi viceprimarul comunei, care a precizat că există o hotărâre prin care se suspendă executarea lucrărilor de împădurire.
În acest sens, prefectul Dan Şlincu a solicitat ca acea hotărâre să fie trimisă cât mai repede la Instituţia Prefectului, pentru a se verifica dacă este în spiritul legii.
„Între timp, vom trimite o adresă către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a solicita un punct de vedere referitor la modificarea perimetrului de ameliorare. Adică să fie făcute împăduririle pe terenurile cu adevărat degradate”, a precizat prefectul Dan Şlincu.
Reprezentantul guvernului în teritoriu a trimis şi Corpul de control la Ştiubieni pentru a analiza situaţia.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024