Chiar şi cei care nu s-au judecat cu băncile vor putea beneficia.
Băncile vor fi obligate să le dea banii înapoi românilor cărora o instanţă le-a descoperit clauze abuzive în contractul de credit, arată o propunere lansată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - ANPC. Chiar şi cei care nu s-au judecat cu băncile vor putea beneficia. Amenzile pentru clauze abuzive se majorează de 100 de ori.
Mai precis, ANPC propune ca un judecător care descoperă clauze abuzive într-un contract de împrumut să oblige banca să îi restituie clientului în totalitate pagubele produse prin aceste prevederi incorecte.
Judecătorul este cel care va stabili valoarea sumelor care trebuie returnate împrumutaţilor. Prevederile se vor aplica pentru toţi consumatorii din portofoliul băncii care sunt afectaţi de clauze abuzive, informează adevărul.ro. Mai mult, vor putea primii banii înapoi şi clienţii care nu au dat banca în judecată, dar care au acelaşi tip de clauze abuzive în contracte.
”Hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat acţiunea în constatarea clauzelor abuzive constituie titlu executoriu şi pentru consumatorii beneficiari în mod direct de efectele acestora”, arată ANPC.
Pentru a-i ajuta pe clienţii băncilor să înţeleagă care clauze din contractele de credit au fost constatate abuzive, ANPC va publica pe site-ul oficial o listă a acestora.
”Clauzele contractuale constatate ca având caracter abuziv, în cadrul litigiilor în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este parte, vor fi publicate pe site-ul oficial al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după ce hotărârile pronunţate rămân definitive“, anunţă ANPC.
Mai precis, ANPC va publica o listă a clauzelor deja constatate abuzive. După ce o instanţă hotărăşte definitiv că o nouă clauză este abuzivă, ANPC va actualiza lista, acţiune pe care o va face periodic.
Băncile care vor mai introduce clauze abuzive în contractele de credit vor primi amenzi de 100 de ori mai mari, mai prevede proiectul ANPC. În prezent, este deja interzisă prin lege introducerea de clauze abuzive în contracte, însă băncile ignoră această prevedere, ţinând cont că amenzile sunt între 200 şi 1.000 de lei, mai scrie sursa citată.
Acum, ANPC propune creşterea cuantumului amenzilor, de 100 de ori. Mai exact, amenzile vor fi între 20.000 şi 100.000 de lei pentru fiecare clauză considerată abuzivă introdusă într-un contract de credit.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Politicianul cu cele mai multe intervenții estetice din România este din... Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Sute de mii de oameni au urmărit la televizor meciul FC Botoșani – „U” Cluj
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024