Muncitorii de la societatea Nova Apaserv trebuie să se roage să plouă dacă vor salarii majorate.
Directorul general al societății recunoaște că Nova Apaserv se află pe penultimul loc în țară la modul de salarizare al angajaților.
Iar situația este pe cale să se înrăutățească.
„Într-adevăr salariile sunt… din 520 de salariați, 328 sunt acum la ora actuală cu salariul minim economie. Problema este că și în anul 2019 când salariul minim pe economie va fi 2.050 de lei mă va duce la un număr de aproximativ 400 de salariați cu salariul minim pe economie”,
Albert Tănasă, director general SC Nova Apaserv SA
Modificări și creșteri salariale vor putea fi operate în condițiile în care va fi prevederea legală necesară.
„Și aici mă refer la cele două acte normative care sunt Biblia societății după care ne ghidăm, respectiv legea bugetului de stat și Ordonanța 26 care este aplicabilă tuturor societăților care beneficiază de investiții pe fonduri europene”,
Albert Tănasă, director general SC Nova Apaserv SA
Recent au fost demarate negocieri la un nou Contract Colectiv de Muncă (CCM) între conducerea companiei și apă și sindicat. Directorul societății susține că sunt premize pentru a opera o creștere salarială la angajați.
Și asta datorită ploilor.
„Această creștere salarială se reflectă în primul rând în producția cu care se înregistrează societatea. În 2018 am avut o producție la nivel anual mai mică decât în 2017. În calculul producției intră și apa meteo. În 2017 cantitatea de apă meteo a fost cu 28% mai mică decât în 2016. Având o producție mai mică nu am putut face o creștere salarială. Pentru anul 2019 sunt premize de creștere a salarizării având în vedere că, știți foarte bine, cantitatea de apă a fost mai mare decât în ceilalți ani”,
Albert Tănasă, director general SC Nova Apaserv SA
Concret, producția în acest an este estimată a fi cu 20% mai mult față de 2017. Și asta datorită ploilor care au căzut în lunile iunie și iulie. Și cum producția se reflectă în facturi sporesc șansele unor majorări salariale și la angajați.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024