(P) Primăvara și-a intrat în drepturi și la Botoșani, iar vremea se încălzește de la o zi la alta astfel încât a sosit timpul pentru a acorda din nou o atenție sporită modului în care arătăm și cu precădere pielii noastre.
”Beauty Divine”, clinica de înfrumusețare și remodelare corporală deschisă spre sfârșitul anului trecut prin intermediul unei finanțări europene, s-a gândit la doamnele și domnișoarele care au grijă de corpul lor și a conceput un program special menit să le asigure un refresh la un preț imbatabil.
Despre ce este vorba mai exact? Despre o ofertă multiplă, fiecare cu serviciile și tariful său, care va intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie.
Astfel, o ședință de epilare integrală a picioarelor, plus axilă și inghinal poate fi făcută cu numai 500 de lei.
Apoi, epilarea completă a picioarelor și a brațelor și, la alegere, a zonei inghinale sau a axilei, se poate efectua cu doar 600 de lei.
Varianta premium, pe lângă procedurile menționate la punctul anterior, include și o ședință de criolipoliză, totul la prețul de 700 de lei.
Pe de altă parte, puteți opta și pentru o epilare definitivă full body, care se derulează în șase ședințe și care costă 3.000 de lei.
Dacă tot am amintit de criolipoliză, trebuie spus că noul salon de înfrumusețare este dotat cu un echipament special pentru executarea acestei proceduri, Crio 360, care reprezintă o alternativă reală pentru procedeele de liposucție, fiind un tratamentul inovativ pentru slăbire, care vă scutește de o operație sau de o dietă chinuitoare.
Indiferent de varianta pe care o alegeți din cele patru menționate, demn de menționat este că serviciile sunt prestate de un personal profesionist cu experiență în domeniu.
Iar angajații au la dispoziție aparatură de ultimă generație importată din Germania. Astfel, pentru epilare se utilizează ”Eppilyum”, care are la bază absorbția selectivă a energiei din pigmentul firului de păr, având ca scop distrugerea acestuia, fără a leza și fără a pune în pericol țesuturile adiacente.
Pentru programări și alte informații puteți suna la 0723.676.926.
Sau vă puteți deplasa la clinica din bulevardul Mihai Eminescu 27.
Este deschis de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile